Lacul Techirghiol a secat? Nu, e un fenomen natural, după o vară secetoasă.
Lacul nu are mari surse hidrografice, de aceea este și atât de sărat.
Nămolul se produce în continuare, oricum nu se recoltează de la mal (prea poluat antropic și prea oxidat). Se produce de la soare, alge care insăilează atomi carbon din atmosferă (sursă fiind CO2), consumate de un crustaceu celebru – Artemia salina, iar la un moment dat toate devin în mod natural substanță organică moartă, preluată de chironomide, apoi bacterii specializate în mediul hipersalin. Sunt tulpini bacteriene destul de puține, se mișcă mai încet decât în apele dulci, iar în procesul de descompunere apar substanțe intermediare cu rol antiinflamator (ex metil-sulfonil-metan), terapeutic.
Cum funcționează? Împreună cu sarea din apă sau nămol, deshidratează inițial articulația (de aceea doare la început) stimulând secreția de lichid sinovial – adică de fluid ce unge piesele în mișcare. Firește e doar unul dintre mecanisme, nu e chiar atât de simplu.
Romania