Tenebrio molitor – viermele de faină;
Alphitobius diaperinus – viermele gandacului de bălegar;
Gryllodes sigillatus – greierele tropical de casă;
Acheta domesticus – greierele domestic asiatic;
Gryllus assimilis – greierele jamaican rezistent la paralizia virală a greierilor:
Locusta migratoria – lăcusta migratoare;
Hermetia illucens larvae – Musca soldat neagră;
Sunt câteva dintre insectele autorizate de Comisia Europeană pentru consum – la solicitarea unor producători care au identificat o piață pentru acestea și în Europa.
Motive?
În primul rând solicitarea – autoritățile unei structuri de reglementare sunt obligate să analizeze și răspundă oricărei cereri ale contribuabilului.
Sunt mai sigure din punct de vedere sanitar, practic nu există boli transmisibile de la insecte la om.
Nu conțin metaboliți periculoși, colesterol și grăsimi saturate, hormoni, toxine, etc. Toată proteina sintetizată e de bună calitate fără a fi luxuriantă, fără exces de aminoacizi sulfonați.
Nu prezintă suferință vizibilă prin abatorizare, majoritatea se condiționează la sfârșitul perioadei de viață stadială.
Producția lor se realizează ecologic, biomasa totală a insectelor terestre au doar 1% din amprenta carbonică a lumii animale. Consumă doar resturi vegetale, de la legume și fructe, cereale.
Nu e la fel de gustoasă, de fapt e doar acceptabilă, interesantă eventual. În sute de mii de ani în care am consumat carnea altor mamifere și eventual păsări, ne-am adaptat gustul pe aceasta. Mai mult, ne-am adaptat gustul și pe afumătură – ce a ținut locul frigiderului mii, poate zeci de mii de ani. Deci să afumăm greierii.
Acum 252,2 milioane de ani, clima s-a încălzit brusc. A fost cea mai mare extincție a vieții de pe acest pământ. Se crede că peste 70% din speciile terestre și 80% din cele acvatice (inclusiv faimoșii trilobiți), au pierit. Au dispărut din cauza căldurii, a lipsei oxigenului, acidifierii oceanelor, etc.
Pe uscat mamiferele erau la concurență cu reptilele fiecare cu avantajele binecunoscute. Căldura nou instalată a favorizat reptilele, e normal, mult mai eficiente termodinamic, iar mamiferele au ocupat o nișă marginală, active noaptea îndeosebi. Au pierdut pigmenții (păstrând pe cel negru – melanina), au adaptat ochiul la vederea nocturnă (avem 95% celule cu bastonașe utile pentru vederea pe timpul nopții și doar 5% cu conuri pentru vederea diurnă), pierzând progresiv capacitatea de a vedea culorile. Au trăit în galerii, viziuni, iar principala hrană era reprezentată de insecte. De ce insecte? Fiindcă reprezintă un aliment complet, ușor de digerat, foarte dens, valoros, nutritiv. Proteine ușor digestible, chitină cu o funcționalitate asemănătoare fibrelor, bogată în minerale și cu o structură stereochimică convenabilă dezvoltării unor bacterii bune pentru digestie. De fapt în aparatul digestiv al insectelor se găsesc cele mai numeroase tipuri de bacterii probiotice – e cumva logic, acestea având un bagaj enzimatic sărăcăcios se bazează pe digestia intermediară cu ajutorul microbionților intestinali.
Avem o primă concluzie:
Insectele constituie o resursă nutritivă condensată, valoroasă, bogată în proteine, grăsimi bune, minerale și vitamine.
A mai existat un motiv:
Plantele la acea vreme nu trecuseră pe scară largă la reproducerea cu flori și semințe, abia apăruseră angiospermele, iar insectele erau într-o mai mare măsură terestre, detritofage îndeosebi, abia mai târziu au apărut cele polenizatoare. Deci micile mamifere au mâncat ce se găsea. Spun micile mamifere fiindcă nu depășeau dimensiunea unui șobolan din zilele noastre. Dintre acestea au rămas azi chițcanii – ca un șoricel cu dentiție de pisic, adică incisivi, canini și măsele specifice dietei carnivore.
Aproape 200 milioane de ani am stat mititei, în cotloane, activi îndeosebi noaptea, nu mai aveam culori – pe care oricum nici nu le mai vedeam – și mâncam gândaci și viermișori. Să le mulțumim, zic.
Acum 66 milioane de ani pier dinozaurii, se dezvoltă păsările și mamiferele, se diversifică dieta, dar și insectele – inclusiv în specii parazite, unele hematofage dornice de o „masă caldă” de pe corpul sau sângele mamiferelor, altele în pene, blană, așternut, adică păduchii, altele în piele, respectiv scabiile. O minunată diversitate, nu?
Ei bine, de atunci insectele au început să ne enerveze, iar noi oamenii, apăruți mai târziu, am suferit și datorită atacului asupra alimentelor și locuințelor noastre. Putem spune că am dezvoltat o entomofobie. Ne deranjează cele cu 3 (insecte), sau 4 (arahnide) perechi de picioare. Ne plac cele cu 5 perechi de picioare (crustacee) mmm, ce bune sunt…
Cu timpul vom trece peste această repulsie, le vom trata ca pe celelalte artropode, de data asta acvatice și anume crustacee decapode – crabi, creveți, homari sau raci – față de care nu avem nici o problemă. Acestea însă au un conținut mai ridicat de apă, mai puțin eficiente – acvacultura fiind energofagă, creșterea lor se realizează cu investiții mai mari. Dar plăcerea gustului e costisitoare, nu? Sunt doar niște relații mai vechi între papilele gustative și niște neuroni – care ar putea să se mai modernizeze, reconsidere.
