Insecticidele vegetale cu rol psihoactiv și religiile

Dimetiltriptamina DMT

Phalaris, Delosperma, Acacia, Desmodium, Mimosa, Virola, și Psychotria, sunt doar câteva dintre genurile de plante ce o secretă.
Și animalele o secretă – bineînțeles și omul – la nivelul glandei pineale, având un efect psihotrop, stimulând imaginația, gândirea anticipativă, fiind se pare responsabilă de apariția viselor, etc.

În vechiul testament, ce menționează tufișul arzând intalnit de Moise, poate era un foc de Accacia – cu proprietăți halucinogene prin această DET, devenind practic demiurgul ce a transformat omul în profet.
Cele mai complexe religii, au apărut în zonele calde și uscate, acolo unde plantele au avut timp să-și încarce părțile vegetative cu alcaloizi – cu rolul de a îndepărta insectele.
Nicotina, cafeina, canabinolul, cocaina, morfina, codeina, iată și dimetiltriptamina, sunt alcaloizi insecticizi, meniți să paralizeze sau intoxice insectele, au o acțiune psihoactivă asupra creierului uman.
Evoluția lucrează cu materialul clientului, ne-am păstrat anumite ingrediente, dar facem alte „chestii” cu acestea. Mă refer la mediatorii chimici folosiți în funcționarea sistemului nervos.

Marile religii au aparut în acest cordon climatic, în emisfera nordică (predominant continentală și mult mai populată) – fie în America Centrală, fie Orientul mai apropiat (religii Abrahamice) sau Îndepărtat (Budism, Jainism, Hinduism). Imaginația a lucrat mai bine.
În nord, acolo unde e frig, nu prea sunt insecte, plantele nu se „înarmează” cu insecticide, iar în zonele tropicale, de asemenea, plantele cresc rapid, nu mai au nici timp și nici interes să se apere altfel decât prin viteza de creștere.
În aceste condiții manifestările religioase au avut parte de mai puțină imaginație, s-au menținut la nivel de totemism, șamanism eventual animism, cu o oarecare poveste la vikingi – or fi găsit vreo ciupercă probabil.