În secolul IX nordicii găsesc un nou teritoriu pe care îl numesc mai atractiv „ținutul verde – Greenland”, după ce denumirea de „ținutul înghețat – Iceland” nu a tentat suficient.
Deși iernile erau chiar mai aspre, au reușit pentru câteva sute de ani să supraviețuiască încercând să rămână fermieri. Totuși făceau și comerț, vânau în nord – vest sau cumpărau de la inuiți fildeș de morse – pe care îl vindeau apoi în vestul Europei, afectată de expansiunea arabă ce blocase comerțul cu fildeș de elefant.
După debutul secolului XV, temperatura a început să se răcească – a început mica eră glaciară – iar fermierii au plecat în nordul european, unde erau disponibile pământuri și ferme depopulate de ultimul val de ciumă bubonică. Probabil și inuiții din nord au fost nevoiți să vâneze tot mai în sud, conflictele între vânători și fermieri erau în avantajul celor obișnuiți cu armele de tot felul. Cert este că insula s-a golit de nordici, pentru câteva sute de ani, cât a Durat mica eră glaciară – The little Ice Age.
În Europa se patina pe canalele olandeze, erau târguri pe Tamisa, nu se mai coceau strugurii, iar lumea și-a adus aminte de bere – ce se făcea din cereale, cu perioada de vegetație mult mai scurtă. Dacă vă uitați pe etichete, marile case de bere cam pe atunci s-au înființat.
Abia prin 1700 vremea își revine, favorizând revoluția industrială, iar nordicii au putut să se reîntoarcă pe insulă, dar mai mult cu scop politic, comercial. Populația a rămas majoritar inuită – vânători și pescari, care după ocupația germană vest-europeană din al doilea război mondial, s-au separat de facto și de tutorele danez, alegând protecția Statelor Unite.
Greenland, ținutul verde – înghețat
