Nu toate păsările ne tolerează prezența. Dacă ciorile (nu și corbii), pescărușii caspici sau râzători, porumbeii sau vrăbiile s-au obișnuit cu noi, alte păsări între care și flamingii, ne consideră în continuare derbedeii planetei și fug de noi. Dacă Auris ar dezvălui locația, se vor găsi unii care nu au nici dotarea (obiective pentru distanță), nici educația de a le studia de la distanță. Ba chiar ar putea trimite drone după acestea.
Păsările vor rămâne cât timp va mai exista hrană, după care vor pleca spre sud într-un voiaj riscant, dar necesar. Sunt rezistente la frig, iar dacă vor avea liniște, ar putea rămâne pe lacurile ce nu vor îngheța, cu mâl bogat în material organic, ce se descompune și produce căldură.
Bine că nu sunt prea comestibile, fiindcă, dacă pleacă, au de traversat nordul Africii.
Romania