Situația cetaceelor la Marea Neagră
Cetaceele din Marea Neagră sunt reprezentate de 3 specii – Delfini (Delphinus delphis ponticus), Afalini (Tursiops truncatus ponticus) și Marsuini (Phocoena phocoena relicta).
Cu aproape patru decenii în urmă (1997) a fost identificat ultimul exemplar de Focă călugăr mediteraniană (Monachus monachus) – Ordinul Pinipedelor, odinioară abundentă și în Marea Neagră, pătrunzând chiar și pe brațele Dunării.
Populațiile cetaceelor au un tipar sezonier, chiar dacă și în perioada de iarnă apele reci mai permit unor exemplare să rămână, majoritatea migrează spre sud și spre centrul bazinului marin, în căutare de pește și ape mai calde.
Deși dificil de numărat (marja de eroare chiar peste 10%) de la bordul navelor, greu de separat pe specii din avion, încercările de numărare au identificat undeva între 450.000 exemplare (INCDM 2014) și 270.000 (ONG Mare Nostrum 2019).
E și greu de încadrat o populație care migrează doar vara în număr mare spre nord, intrând astfel sezonier în apele teritoriale române, ceea ce la prima vedere reprezintă o biomasă de câteva zeci de mii de tone. Chiar dacă proporțional cu volumul apelor noastre, e destul de mult în comparație cu alte bazine acvatice de pe mapamond, trebuie avută în vedere troficitatea apelor noastre foarte mare în perioada de vară și în consecință caracterul instabil și sezonier al populațiilor de cetacee.
În ultimele sezoane s-a observat o tot mai mare prezență a cetaceelor în preajma activităților marine umane, transport, pescuit, chiar zone de interes pentru extragerea zăcămintelor, ceea ce pe fondul general al reducerii numerice constatate de studiile efectuate, creează impresia că sunt nevoite să profite de hrana tot mai puțină și să se folosească de activitatea de pescuit sau transporturi (cetaceele își ascund peștilor prezența în preajma zgomotelor făcute de ambarcațiuni). Se pare totuși că e doar o adaptare, așa cum se întâmplă multor specii care se adaptează astfel unui mediu tot mai antropizat (urși, șacali, cormorani și multe altele).
La o populație atât de mare, firește că apar și mortalități, unele dintre acestea aruncate cu precădere în sezonul rece pe plaje. Apele reci permit păstrarea mai mult timp a cadavrelor, furtunile din iarnă le aruncă cu precădere, iar în sezonul rece, ca la toate speciile, datorită indisponibilității hranei, apar mai multe mortalități.
S-a constatat la exemplarele moarte aruncate de valuri, două caracteristici majoritare: 1. lipsa conținutului alimentar în tubul digestiv; 2. leziuni cutanate vizibile produse de plasele de pescuit. După părerea mea sunt două explicații: prima ar fi reprezentată de prezența în mare a unor plase fantomă, nerecuperate din material rezistent polifilamentar, iar a doua cauză ar fi reprezentată de nevoia de a căuta hrană în aceste plase pe fondul lipsei de pește din sezonul rece, când marea are deseori sub 10 grade C.
Totodată INCDM „Grigore Antipa” din Constanța are deja rezultate preliminare ale unui studiu privind prezența deșeurilor din material plastic în aparatul digestiv a multor cadavre de cetacee studiate, ceea ce demonstrează încă odată apropierea cetaceelor de sursele de hrănire asociate activităților umane.
În concluzie, după părerea mea cea mai importantă măsură pe care am putea-o lua ar fi găsirea unor soluții, finanțare și proceduri, prin care să se îndepărteze deșeurile marine, în special a plaselor părăsite în mare, plase fantomă care în continuare poluează și capturează pești și cetacee.
Adrian Bilba DVM PhD
Consilier ANPA-DPIM Constanța
