Stalled Time: Astrophysicists Shed New Light on the Billion-Year Pause in Earth’s Day Lengthening
Terra se rotește tot mai încet pierzând câteva milisecunde (1,7) în fiecare secol. Cauzele încetinirii sunt reprezentate de efectul mareic al satelitului nostru natural. Soarele are și el un efect mareic de 10 ori mai slab însă, ce se opune încetinirii. Acum 4,5 miliarde de ani, imediat formarea Lunii, durata unei zile pe Terra era de 10 ore, s-a tot încetinit până acum 2 miliarde de ani, când din cauze de echilibrare cu forțele mareice solare ziua s-a stabilizat la 19,5 ore pentru un timp destul de îndelungat, până acum 600 miliarde de ani, când s-a pierdut acest echilibru și a continuat procesul de încetinire. Dacă nu ar fi existat această „pauză”, azi ziua ar fi avut 60 de ore! Pe viitor însă, se consideră că prin topirea ghețarilor și creșterea nivelului și volumului oceanului planetar, masa inerțială de încetinire a rotației planetei va crește, generând o forță suplimentară ce încetinire, ce nu va fi compensată de îndepărtarea de noi a satelitului natural – cu viteza cu care ne cresc unghiile. Tot va mai dura până vom ajunge la 60 de ore…
Terra crește cu aproximativ 80.000 de tone în fiecare an, e masa asteroizilor ceva ne vin din spațiu – majoritatea mici ce cad ca stele căzătoare, iar din aceasta cu precădere sunt particule de gheață. Apa are origine majoritar cosmică – și acestea vor contribui la creșterea masei și deci a încetinirii vitezei de rotație. Apoi cine știe ce alte „activități umane” explozive ar putea contribui la această încetinire.