Noi, toate organismele de altfel, suntem mineri ai carbonului.
Suntem avizi de energie, cel mai simplu luăm electronul atomului de hidrogen.
Bun, pe vremuri, cu miliarde de ani în urmă, asta făcea toată lumea – doar bacteriană pe-atunci – proces numit chemosinteză.
Apoi a apărut ideea de a construi niște lentile proteice, care puse fișic amplifică lumina soarelui și o folosește ca energie. Chestia asta complicată se numește cianobacterie, algă, apoi plantă.
Noi căutăm Carbon în plante, în țesuturile animalelor sau in combustibil fosili – pe care îi folosim ca să ne hrănim, încălzim, să ne răcorim sau să ne deplasăm Ei bine, era normal să ajungem la posibilitatea de a recolta acest carbon și din aer.
Cercetătorii finlandezi produc o pulbere gălbuie, bogată în proteine – de până la 50% – împreună cu un procent bun de lipide, glucide – din niște bacterii pe care le cultivă într-un sistem fermentativ particular, folosind bioxid de carbon și hidrogen separat de oxigenul din apă – obținut cu ajutorul unei energii provenită din surse regenerabile. Astfel hrănesc ei bacteria respectivă, care crește, apoi o usucă și produc această pudră nutritivă și mai ales sustenabilă, având carbon din sursă aeriană.
Iată că am ajuns să ne hrănim cu aer.
Privind în urmă la archobacterii, de fapt privim în viitor – ne facem mâncarea și la întuneric, pe planete care fie nu primesc suficientă lumină de la soare, fie în lipsa atmosferei lumina asta e prea periculoasă nefiind filtrată de atmosferă (radiații UV) și mai ales nefiind „curățată” de particule ionizante (lipsă câmp magnetic).
Da, pe Marte cam așa o să ne facem supica.
Ca o concluzie…
Absolut toate lanțurile alimentare prezente pleacă de la fotosinteză, adică de la capacitatea plantelor de a folosi energia solară pentru a „croșeta” lanțuri mari de atomi de carbon – folosind bioxidul de carbon din aer.
Ei bine, chemosinteza, o soluție mai veche a bacteriilor primitive de pe acest pământ, ce funcționează în continuare în sol sau pe fundul oceanelor (inclusiv în adâncul Mării Negre) – în care energia este luată de la atomul de hidrogen – poate deveni o soluție sustenabilă, având în vedere că nu necesită tehnologii complexe, suprafețe de teren sau lumină solară, ci dimpotrivă se poate limita în bioreactoare, care să realizeze o concentrare a producției.
Nu în ultimul rând, ne gândim că aceasta ar putea fi utilă în condițiile în care vom încerca să viețuim pe alte planete să ne producem hrană inclusiv în lungile călătorii interplanetare. Bioxid de carbon producem, hidrogenul e cel mai prezent atom din cosmos… .
