De ce arabii și evreii, practic toate limbile vechi, au scrierea de la dreapta la stânga?
Fiindcă pe vremuri se scria cioplind în piatră și nu se putea altfel, majoritatea oamenilor fiind dreptaci. Ciopleau de la dreapta la stânga fiindu-le mai ușor așa să vadă ce au făcut.
Celelalte popoare au scris pe suport flexibil, cu cerneluri sau cărbuni și o făceau de la stânga la dreapta din același motiv – să vadă ce iese. Chiar Neanderthal, apoi Sapiens la Cro-Magnon, când desenau cu cărbune pe pereți, tot de la stânga la dreapta o făceau.
Firește că toți au scris de sus în jos, aici a existat o potrivire. Nici praful de piatră și cerneala nu puteau să murdărească munca…
Dar ce ce suntem predominant dreptaci?
Fiindcă am vorbit înainte și emisfera care a preluat vorbirea (cea dreaptă) se ocupa cu partea stângă. Cea cu partea dreaptă (adică emisfera stângă – să nu uităm de încrucișarea axonilor la ieșire) rămăsese pentru moment liberă…
De ce această încrucișare? Pentru moment explicația stă în embriogeneză. Dacă se va dovedi valabilă explicația mea, iau premiul Nobel. – Prima decusație piramidală (încrucișare) a apărut la pești. Să ne gândim cum înoată….
Dar de ce avem emisferele diferențiate funcțional?
Din motive de spațiu. Nu e loc pt dedublare. Nu mai e (n-am mai încăpea pe traseul pelvian la naștere).
Când o să ieșim toți prin histerotomie (cezariană) poate va fi.
Atunci căciula va fi mai mare decât parpalacul.