Lacul Tăbăcărie a fost aproape dintotdeauna considerat un tampon al deversărilor urbane. Numele e dealtfel foarte sugestiv.
Investiția în malul betonat a urbanizat și mai mult aspectul și mai ales ecologia acestuia. Puii de păsări acvatice urcă cu greu noaptea malul de beton, unde oricum îi așteaptă pisicile. Stuful lăsat pentru reproducerea păsărilor acvatice a devenit un pieptăn al gunoaielor. Deversarea unor canalizări în sistemul pluvial aduce o cantitate mare de substanță organică particulată și poluanți – în special detergenți. Recipienții de gunoaie sunt accesibili păsărilor consumatoare și de gunoaie (coțofene), care scot conținutul și îl lasă vântului. Ca structură ihtiologică nu mai există decât aproape numai caras și un pește mic mexican Gambusia sp, considerat invaziv, dar care consumă larvele de țânțari, e drept în competiție cu speciile de interes piscicol.
Lacul Tăbăcărie constituie parte a arealului protejat sit „Natura 2000”, ROSPA 0057 Lacul Siutghiol, cu o suprafață totală de 81ha.
Actualmente lacul se află în proprietatea ADS și administrarea ANPA, care la rândul ei îl poate contracta în sensul acvaculturii. Ar putea reprezenta un subiect de cercetare, de educație, dar și agrement.
Ar putea fi identificate două posibile direcții: prima de populare cu pești, fie alohtoni (sânger, cosaș, crap chinezesc) cu avantajul unei mai mari productivități și capacități de eliminare a excesului de înflorire algală, inclusiv eliminarea algelor toxice verzi – albastre / așa numita bioremediere; și o a doua de introducere a unor specii native, caracudă, crap, plătică, roșioară, etc., mai sensibile la creșterile de temperatură, înflorire algală și scădere a nivelului de oxigen, dar corespunzătoare directivelor europene, pentru siturile protejate îndeosebi. În această a doua variantă am putea accesa bani europeni pentru reabilitarea malului și dragare. Oricum trebuie făcute teste de poluare ale lacului, identificate posibilitățile de reducere a acesteia și rezolvate problemele cu gunoaiele ce ajung în acvatoriu. 5 m din malul lacului sunt proprietatea ADS, se pare că Primăria nu se poate implica în reabilitare. După părerea mea ar trebui modificată proprietatea malului acolo unde nu e terminație naturală ci mal de beton cu asfalt – caz în care cei 5 metri nu mai au nici o logică fiind vorba de elemente urbane și nu lacustre. În acest fel se poate reglementa proprietatea malului și gândi zone urbanizate în proprietatea domeniului public al Consiliului local, care să altereze cu zone în care malul are o structură naturală nisipoasă și progresivă ca adâncime – doar așa putem conta pe posibilitatea reproducerii unor specii de pești și păsări acvatice. Totodată se vor menține zone cu stuf controlat care să poată fi igienizat pentru a servi ca biotop pentru numeroasele specii ce-l pot popula. O altă soluție ar fi dragarea și constituirea unor biute, a unor mici insule care să se invegeteze cu specii palustre și astfel să constituie refugiu pentru păsări și mamifere mici.
Firește, la prima vedere o populare cu specii autohtone ar părea mult mai logic, însă aceasta implică obligativitatea dragării și eliminării surselor de poluare – ceea ce la prima vedere pare dificil. Trebuie spus că speciile autohtone sunt mai puțin tolerante la poluanți, temperatură excesivă, lipsă de oxigen. Dimpotrivă, poate că pentru un ecosistem poluat, intens modificat antropic s-ar potrivi un filtrator cum e cazul crapului chinezesc Hypophthalmychtis (sânger), care mănâncă orice, curățând lacul de mâl, substanță organică din masa apei, alge toxice, etc., precum și un fitofag consumator de stuf cum e Ctenopharingodon (cosașul).
