Mișcarea scoarței terestre constituie una dintre cele mai importante surse ale evoluției, expunând continuu biota unor noi condiții climatice (sursă de stress adaptativ) și mai ales unor izolări urmate de schimburi genetice – un adevărat laborator similar cu ceea ce facem și noi astăzi cu diferite specii de plante și animale. Le izolăm în linii, soiuri și rase, profitând apoi de plus-valoarea hibridizării.
Am putea spune că acest continuu melanj al condițiilor de mediu, urmat de cel genetic, constituie sursa evoluției spre complexitate.
Antarctica are aceeași poziție de mai mult de 100 milioane de ani, puțin mai la nord pe vremea dinozaurilor, parte a megacontinentului Gondwana. A experimentat tot felul de perioade climatice în mare parte calde, cu dinozauri, plante tropicale, insecte, etc. Cum a ajuns ca astăzi să nu mai aibă insecte, amfibieni, reptile și mamifere terestre – e o poveste foarte interesantă, care merită cunoscută.
Cum spuneam de vreo sută de milioane de ani e poziționată în emisfera sudică, dar era conectată cu două brațe puternice de sudul Americii de Sud (neconectată atunci cu America de Nord) și Australia. După dispariția dinozaurilor acum 66 milioane de ani, mamiferele au luat un avânt puternic, apărând tot felul de specii, bineînțeles marsupiale. Asta a fost și este în continuare soluția reproducerii interne a mamiferelor în America de Sud. Sursa au constituit-o oposumii de unde au radiat acum 70 – 80 milioane de ani, prin Antarctica în Australia. În acest din urmă continent au beneficiat până recent de izolare, evoluând în cangurii de azi și carnivorele marsupiale dispărute mai… ieri. Mult mai târziu, abia acum 3 milioane de ani – odată cu marea conectare de America de Nord – în America de Sud au pătruns placentarele mai evoluate, reducând diversitatea mamiferelor fără placentă – adică marsupiale. Soluția placentară este evident mai bună, a apărut în Africa, Eurasia și așa cum spuneam, în America de Nord.
Dar să revenim la Antarctica. Acum 56 de milioane de ani, s-a despărțit de America de Sud, iar acum 40 de Australia – datorită mișcărilor tectonice ce au generat și generează în continuare o migrație spre nord a continentelor, ce se continuă și astăzi, împreună cu Africa care va face să dispară Europa formând un mega-continent cu Eurasia. Dar despre asta voi vorbi puțin mai încolo.
Această separație a generat apariția unui nou curent – numit Circumpolar Antarctic – generat de rotația pământului. Acest curent uriaș a dus la răcirea rapidă prin izolare a continentului antarctic. Cu un debit de 1000 mai mare decât Amazonul și o viteză de 40 m/sec, acest curent aduce ape reci de la adâncime, izolând un continent uriaș cu insolație minimă care depindea de vânturile calde de la tropice. Peste asta a venit și răcirea generală climatică ce a dus mult mai recent la formarea Arcticii, a unui ghețar uriaș situat pe apă în emisfera nordică (situație opusă Antarcticii continentale).
Ce drame au trăit animalele și plantele ramase izolate pe o insulă uriașă care se tot răcea
… Din fericire a fost o răcire lentă – așa că nu s-au manifestat individual, ultimii copaci dispărând abia acum două milioane de ani. Pur și simplu nu s-au mai putut reproduce până au dispărut, lăsându-ne fosile de care să ne bucurăm după ce vom reuși să penetrăm stratul de gheață gros de câțiva kilometri.
În prezent se tot reduce ca dimensiuni, stratul de gheață se reduce progresiv – cel mai mare rezervor de apă potabilă a planetei. Prin topire va influența nivelul oceanului planetar, clima, etc. Firește că multe animale adaptate condițiilor aspre de climat poate vor dispărea sau vor găsi soluții adaptative în noile condiții.
