În primul rând trebuie să știm că avem deja acces la materialul lor genetic, total sau parțial, dar nu mai vechi de 400 mii de ani. Pentru resuscitare ar trebui însă ceva mai proaspăt, poate de sute sau mii de ani. Ca să-l „înviem” ar trebui să-l transferăm într-o celulă funcțională și să-i dăm drumul să funcționeze. Firește sunt multe bariere de trecut până a face acea celulă vie, capabilă de diviziune.
Există și tehnologia CRISPR, de chirurgie genetică, prin care izolăm și transferăm doar un segment, fragment, ce conține gene de interes. În eforturile de a readuce la viață mamutul lânos cercetătorii încearcă inserția unor gene specifice pe embrionul de elefant. Cu tigrul Tasmanian cercetările sunt și mai avansate, există material genetic mult mai recent, de nici 100 ani. Mamuți găsim congelați în permafrost, dar de peste 10 mii de ani.
Poate într-o zi vom putea vizita o grădină zoologică din Pleistocen. Atât și nu mai mult. Cu dinozauri, care au trăit până acum 66 milioane de ani nu se poate. Nu există material genetic păstrat atâta timp. Revenind la acestă posibilă grădină zoologică de pe vremea ultimei gkaciațiuni, ar fi o întoarcere în timp. Trebuie să ne gândim atât la aspectul etic cât și biologic – mediul pentru acele animale în mare parte nu mai există.
Cercetările continuă, iar poate într-o zi vor fi readuse la viață genoame umane. Nu este vreo înviere, va fi alt individ, fără doar și poate. Cumva un geamăn homozogotic peste timp. Aici sunt multe aspecte atice de discutat, dar am informații multe laboratoare de genetică au studii și experimente avansate în acest sens.
