Religia este un reazăm de cere mulți avem nevoie. Așa am evoluat, cu tendința la religiozitate, de 6000 de ani – adică 300 generații – succesul social a depins de incluziunea într-o formă a religiilor, sub un zeu oarecare, dar zeu să fie. Nu lăsai urmași dacă nu erai inclus în acestă comunitate. Ei creșteau, se formau doar sub această formă de explicație e vieții. (Doar de vreo două generații poți s-o mai iei „pe lângă”. Dar nu vei fi niciodată un model – cel puțin la noi.)
Suntem urmașii lor, a celor ce au trăit sub biserică – forma organizată a religiei – e normal să credem.
Sub semnul credinței în supranatural, într-o poveste, comunitățile umane au evoluat ca mărime, au putut depăși nivelul familial, tribal. Înainte de națiuni au fost grupuri umane unite sub o anumită credință.
Apoi religia ne-a îmblânzit, a generat o ierarhie, o organizare – sursă a stabilității. Chiar dacă uneori a împrumutat din caracterul agresiv al hominidului evoluat pe câmpiile africane sau peșterile eurasiatice, în general a avut un rol pacificator.
Religia face parte din biologia noastră.Religiozitatea e normală, religia noastră e frumoasă, spectaculoasă uneori. Mulți oameni inteligenți învățați au propovăduit cu har credința ortodoxă.
Primitivismul constă în întoarcerea la totemism, moaște etc.
Fiindcă deseori ortodoxia creștină de la noi nu e doar mai aproape de „dreapta credință” (traducere), ci încă ancorată în tradiții și obiceiuri locale precreștine, mai animistă, mai totemistă – are nevoie de fum de cădelniță, lumânări și focuri purificatoare.
La noi se scuipă în sân, icoanele poartă noroc, crucea se face deseori invers, adică pentru tine nu pentru Cel de Sus. Toate moaștele sunt totemuri magice, care te ajută în călătoria ta prin viață. Sfinții la noi sunt ca Zâna Albinelor de prin poveștile nemuritoare, arzi o aripă și vine să te ajute indiferent de cât de derbedeu ai fost.
Oamenii atârnă obiecte magice la gât, prin casă sau la oglinda de la mașină – să-i apere de duhuri rele. Botezul copilului este un ritual magic, iar dacă nu e botezat nu e om. Apa peste care magul a făcut niște vrăji devine „sfințită” și astfel are alte puteri. Înmormântările sunt mai mult despre cei rămași, prea puțin despre cel decedat. Mare atenție! Din păcate ce se sfințește nu este pentru a închina munca omului către Dumnezeu, ci pentru a o proteja de spiritele rele. Până și lăcașurile de cult nu sunt închinate Celui de Sus, ci unora dintre noi – deținători ai unei combinații de teamă cu dare de mână.
Sf. Parascheva a fost, inițial, în pelerinaj prin Moldova în timpul foametei de după război, pentru a strânge ajutoare pentru săraci. Scopul inițial era unul creștinesc – acum este doar o închinare la obiecte. De aceea pentru mulți nu există prea mare diferență între ritualurile așa-zis creștinești de aici și cele ale triburilor africane: aur la gât, sulițe în mână, cântece, învârteli în cerc, închinat la obiecte și cam atât.
Multe dintre ritualurile creștine românești sunt în perfectă contradicție cu învățurile fondatorului religiei – de la veșminte aurite sau doar aurii, la icoane, la comerțul în biserică, fiindcă nevoia de bani devine centrală, nu?
