Să presupunem că vrem să ne deplasăm până la o planetă ce orbitează cea mai apropiată stea – Proxima Centauri – adică la 4,2 ani lumină, respectiv 42 de trilioane km. Să presupunem că am subordonat propulsia cu antimaterie și o putem folosi pe o rachetă interstelară care ar putea merge cu o zecime din viteza luminii. (Deocamdată sonda Parker ce orbitează Soarele a atins o viteză de 167 km/s, adică puțin peste 0,05% din viteza luminii). Ar avea nevoie de 42 de ani? Nu, de 52, fiindcă cel puțin câte 5 ani sunt necesari accelerării și respectiv decelerării până/de la acea viteză – 1 trilion de km/an (repet, a zecea parte din viteza luminii). Adică 100 milioane de km/h, viteza luminii fiind de un miliard de km/h (1.07925285 × 10 la puterea a noua km/h). Corpul nostru „poate” maxim 1 G, mai mult nu poate suporta decât vreo câteva secunde, în consecință, atât accelerarea cât și decelerarea trebuie făcute treptat și astfel durează. Cât de simple și logice sunt uneori calculele științifice….
Romania
