Nici cai, nici alte animale domestice nu ar trebui să trăiască în deltă. Salbaticite sau nu, ele nu fac parte dintr-un ecosistem lacustru, generează deranj ecologic, răspândesc boli, stimulează dezvoltarea unor paraziți hematofagi teribili – tăunii.
Caii în special, se sălbaticesc, își pierd utilitatea alta decât cea de abatorizare, iar prinderea și transportul lor e lipsit de orice umanitate.
Prinderea și sterilizarea chimică nu este fezabilă, iar acum iarna, pe frigul ăsta, nu au adăpost, stau pe câmp în bătaia vântului. Nehrăniți, neîngrijiți, plini de boli infecțioase și parazitare. Distrug arboretul, rod scoarța copacilor, calcă vegetația lacustră.
Oile și caprele adună și înmulțesc șacalii, vitele mari distrug vegetația.
De secole crescătorii de animale au lăsat animale să crească nestingherite, eu eliminat lupul ca prădător, au lăsat masculii bovinelor să crească aproape gratis, iepele cu mânji de asemenea. Dacă taurii se prind relativ ușor, caii își redobandesc destul de repede instinctele salbatice și nu mai pot fi prinși. Totuși, sunt neadaptați vieții în sălbăticie, au talie prea mare, nu toți fac blană ca ursul pentru iarnă și cel puțin evemplarele introduse mai recent, cu sânge nobil provenit de la rase ameliorate, sunt sensibili la anemia infecțioasă, o boală virală, un fel de SIDA a cailor.
Să nu confundăm, se cresc în Spania cai pentru spectacole de îmblânzire, în Germania se reintroduc cai sălbatici (Dullmen), chiar și în Rusia și Ucraina sunt nuclee ale unui alt cal sălbatic, descoperit acum 2 secole de un colonel – Pzjewalski.
Să nu confundăm calul deltaic cu mustangul American, brumbie Australian și nici cu onagru (un fel de măgar sălbatic) din stepele Asiei.
Uff, despre caii din deltă…
