Am înotat pe vremuri în Egipt cu astfel de pești uriași. Acum, cu rechinii ăștia, un fel de șacali ai mărilor, mi-e teamă, chiar dacă șacalii sunt drăguți. Dealtfel și rechinii sunt drăguți.
Așa…., peștii sunt foarte importanți pentru mediul marin – asta știm… Biodiversitate, resurse, echilibru – inclusiv al capacității de a încastra carbonul…
Cum? CO2 atmosferic se dizolvă în apă și formează acid carbonic. Ăsta nu e bun, dizolvă corali, scoici chiar artropode (crabi, homari, etc).
Și acum atenție..
Peștii în nevoia de apă ca să nu se deshidrateze, desalinizeaza apă marină în tubul digestiv. Nu știu să scoată sarea, dar scot carbonatul și îl elimină sub formă de granule în căcuțul lor. Excrementele tamponează aciditatea excesivă, hrănesc niște vietăți microscopice care se îmbracă în platoșe de carbon. E greu, dar solzii, zalele, le protejează de crustacee. Le stau în gât, iar când mor, trimit carbonul pe fundul mării de unde cândva va ieși o nouă Dobrogea poate peste milioane de ani. S-a mai întâmplat.
Buni peștii ăștia – și nu de mâncat.
Cheilinus undulatus, peștele Napoleon
