Ne hrănim sănătos dar și ecologic

Dincolo de perspectiva individualistă, de a ne hrăni cu ceva bun, gustos și sănătos cred că ar trebui să luăm în calcul și factorul ecologic.
Bineînțeles, luăm în calcul pe cel economic, ne uităm la prețuri, la ce efort financiar este necesar pentru producție și vedem că sursa tradițională de carne – vită și porc – e tot mai scumpă, iar asta se întâmplă în condițiile în care procesul de producție e subvenționat de Comisia Europeană, adică se scot bani din buzunare nealimentare – bani ascunși.
Un aspect care ar trebui să ne intereseze mai mult ar fi aspectul ecologic, care până la urmă tot la bani ajunge, fiindcă un proces de producție care generează emisii de gaze carbonice trebuie compensat cu alte cheltuieli și eforturi de compensare. Facem CO2 și metan cu vaca și suntem nevoiți să subvenționăm mai mult în alte direcții.
Consumul de plante (alge) și animale acvatice, nevertebrate (moluște și crustacee) sau vertebrate (pești), este și ecologic pe lângă faptul că e sănătos și mai sustenabil economic. Acestea trăiesc într-un mediu (acvatic) care depoluează natura de excesul de resturi ale activității umane, folosind carbonul rezultat din folosirea fertilizanților, din apele uzate menajere și industriale sau din atmosferă ca fertilizanți ca hrană pentru ecosistemele acvatice, care, ce să vezi, mai sunt și gratis.
Pare tentant, eu zic că este chiar genial de simplu să ne orientăm tot mai mult obiceiurile alimentare spre consumul de pește și „fructe” de mare.
Din păcate „dezlegările” la pește din timpul posturilor creează unora impresia că e o sursă cumva pe planul doi, mai pe sărăcie, așa – în condițiile în care ar trebui privit ca un produs mai valoros decât vita, oaia, porcul sau pasărea. E mai ușor de digerat, proteină de calitate, grăsimi valoroase, care nu se depun ci furnizează energie și sănătate.
Mai mult, populația României, odinioară aproape doar păstori, inclusiv în Dobrogea (mare parte „provenită”), nu are o tradiție, o educație în această direcție.
Comisia Europeană subvenționează zootehnia (compensări financiare de tot felul), vita a devenit o referință – folosindu-se ca indice Unitate Vită Mare – UVM. Asta este o mare greșeală subvenția pe suprafață în agricultură și pe unitatea de producție în zootehnie, sunt ambele nesustenabil ecologic.
Ce ar fi dacă ar considera iazurile, bălțile, cursurile de ape suprafețe subvenționabile pentru cei care le gestionează sustenabil.
Nu mai vorbim despre sechestrarea carbonului în mâl, în depuneri care retrag astfel cantități uriașe de gaze cu efect de seră din atmosferă.