Paradoxal, un aer mai curat înseamnă o accelerare a încălzirii globale


Anul trecut a fost cel mai cald din istorie.
Niels deGrasse Tyson aduce în discuție niște concluzii interesante ale climatologilor americani, prin care se evidențiază faptul că scăderea la nivelul aerosolilor, ca urmare a măsurilor luate împotriva poluării, crește cantitatea de raze solare infraroșii ce ating suprafețele Terrei și încălzesc aerul troposferei.
Mai puține mașini diesel, catalizatoare tot mai bune, o gestiune mai bună a arderii la toate sursele de încălzire sau producere de energie electrică, limitarea folosirii cărbunelui, înlocuirea combustibililor solizi și lichizi cu gaz metan (care nu aruncă particule în atmosferă) – reduc numărul acestor particule care plutesc în aer având dimensiuni de doar câțiva microni.
Normal că e foarte bine, vom avea plămâni tot mai curați, vom fi mai sănătoși – ceea ce ne dorim cu toții.
Totuși aceste particule reflectau lumina solară, acea lumină care încălzește – cu o lungime de unda dincolo de 700 nm, adică radiația infraroșie solară.
Am spus de nenumărate ori că dincolo de gazele cu efect de seră, mai există și reflectivitatea terestră (numită Albedo), care se tot diminuează, adică planeta din albastru – alb, cu puțin verde pe alocuri devine bleumarin cu imense pete brune (activități umane).
Prin diminuarea particulelor aflate în suspensie în atmosferă, iată că reflectivitatea scade și mai mult.
E o problemă? Pentru planetă nu, dar ființele vii (între care suntem și noi) vor avea de suferit.
Imaginea – sursă Wikipedia